» In timp ce Ministerul Justitiei de la Bucuresti considera ca Mihai Necolaiciuc nu ar putea fi extradat mai devreme de vara anului 2010, autoritatile judiciare din SUA anunta ca fostul director general al CFR va ajunge la Bucuresti pana la sfarsitul acestui an.
Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc, arestat de autoritatile americane luna trecuta, va fi extradat in Romania pana la sfarsitul acestui an, a declarat, in exclusivitate pentru Romania libera, Steve Cole, ofiterul de Relatii Publice al Procuraturii Generale a districtului Middle Florida. Totusi, oficialii americani sustin ca o data certa la care Mihai Necolaiciuc, acuzat ca ar fi devalizat CFR cu aproape 100 milioane de dolari, va fi adus la Bucuresti nu a fost inca stabilita. Asta, pentru ca operatiunea va avea nevoie de pronuntarea definitiva a unui judecator, dar si de semnatura secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton. "Acuzatiile care i se aduc domnului Necolaiciuc Mihai sunt cele formulate in Romania impotriva sa (acte de coruptie, abuz in serviciu – n.r.).
Acesta va fi deportat inapoi in tara daca judecatorul si, in ultima instanta, secretarul de stat il vor considera extradabil, conform tratatului dintre cele doua tari. Data la care acest lucru se va intampla nu a fost inca fixata, dar cel mai probabil deportarea va avea loc undeva pana la finele acestui an", sustine ofiterul de Relatii Publice al districtului Middle Florida, Steve Cole.
Spre deosebire de punctul de vedere obtinut de R.l. de la autoritatile din Florida, Ministerul roman al Justitiei crede ca procedurile de aducere a lui Necolaiciuc in tara s-ar putea prelungi aproximativ un an, intrucat mecanismul formal este complicat. "Solutionarea cererii de extradare se va face potrivit legii americane. In procedura de extradare din SUA nu se aplica legea romana. In Statele Unite ale Americii pro