În opera Nabucco a lui Giuseppe Verdi oameni în robie se jeluiesc pentru că regele Nabucodonosor (sau Nabuhod Nassar al II-lea, dacă preferaţi) îi asupreşte, într-o tramă ce pleacă dintr-un episod al Vechiului Testament, dar şi din adevărul istoric al unui rege babilonian care în secolul al VI-lea î.Chr. i-a înfrînt pe egipteni şi i-a luat în stăpînire pe evrei. Printr-un complex de împrejurări, acest nume a fost ales pentru coridorul energetic ce va lega Estul Turciei (localitatea Erzurum, din Asia Mică) de inima Europei (localitatea Baumgarten, de lîngă Viena), spre a transporta gaze naturale (31 de miliarde de metri cubi/an) pe un traseu care, ocolind Rusia, se recomandă a fi alternativa la monopolul rusesc privind alimentarea cu gaze a Europei. Unul dintre iniţiatorii acestui proiect a fost un preşedinte american ironizat azi cu lejeritate (inclusiv în România, dintr-un mimetism snob): George W. Bush. Probabil că nu a fost ideea sa, dar cine i-a sugerat-o e clar că ştia foarte bine morala drumului mătăsii, valabilă de sute de ani: nu contează cel ce produce mătasea, ci acel ce controlează drumul mătăsii spre consumator. La fel este şi în cazul gazului natural (iar avantajul Rusiei de aici pleacă). În momentul de faţă, nu tot gazul pe care firma rusă Gazprom îl duce spre Europa provine din Rusia (vezi mai jos). Altfel spus, Rusia vrea să controleze livrarea gazului, şi nu producţia. Împotriva acestei ambiţii s-a născut Nabucco. Preţul estimat: 7,9 miliarde de euro (dar mai are timp să crească).

Pe 26-27 ianuarie a.c., Budapesta a găzduit un forum crucial al proiectului. Cei şase membri ai consorţiului Nabucco Gas Pipeline International GmbH (firmele OMV " Austria, Bulgargaz " Bulgaria, RWE " Germania, Transgaz " România, Botas " Turcia şi MOL " Ungaria) au căzut de acord cu accelerarea finalizării proiectului. Momentul era propice. Între Rusia (furnizor