Canicula s-a abătut asupra Piteştiului. Pentru următoarele două zile, vom avea de suportat căduri de peste 38 de grade Celsius. Prefectura, Primăria şi Inpsectoratul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă care sunt centrele de prim ajutor din oraş. În aceste centre, organizate la unităţi şcolare, se dă apă potablă şi îngrijiri medicale celor care au probleme din cauza temperaturilor ridicate.
E sau nu caniculă?
Ieri reprezentanţii Primăriei dădeau asigurări că toate punctele de prin ajutor pentru oamenii care ar avea de suferit din cauza căldurii funcţionează. Realitatea este însă alta. La Liceul Barbu, exista n punct de prim ajutor, dar nu era nici un medic acolo. La Şcoala nr.1 „Nicolae Simonide” din Ceair nici nu se punea problema de vreun punct de prim ajutor atâta timp cât poarta era ferecată. La punctul de prim ajutor din Prundu, Liceul nr. 4 -Chimie aflăm altceva: „Nu ştiam că e caniculă! Avem cabnet medical, dar nu e nimeni acolo”, declară una dintre angajatele şcolii care a avut ghinonul să nu fi început deja vacanţa.
Unii sunt mai precauţi
La Şcoala nr. 20 „Tudor Vladimirescu” lucrurile stăteau bine. Nu doar că aveau apă şi cabinet medical, aveau chiar şi asistenţa la lucru. Mai mult decât atât, prin şcoală se perinda şi directorul. „Noi avem totul pregătit, avem apă minerală şi cabinetul deschis. Dacă nu stă medicul, stă asistenta aici pe tot parcursul zilei”, spune Nicolae Georgescu, directorul şcolii. Şi nu stau oamenii chiar degeaba. „Anul trecut am ajutat 20 de persoane, şi când spun ajutor mă refer la persoane care chiar au avut probleme. Nu este, deci, inutil să ai asemena puncte deschise,” adaugă directorul.
Beţivii au cele mai mari probleme
Echipajele SMURD culeg zilnic de pe stradă persoane aflate în stare de ebrietate care au probleme şi mai mari pe căldură. Numai ieri au primit asistenţă medicală două persoan