Colorate şi reparate, saloanele Clinicii de Obstetrică-Ginecologie rămân mai aglomerate decât cele maghiare. Sponsorizările primite de la mămicile care au născut la „Bega”, alături de donaţiile medicilor, sunt „armele” cu care Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean din Timişoara încearcă să lupte împotriva pereţilor scorojiţi, paturilor învechite şi concurenţei spitalelor din ţara vecină.
Femei de afaceri care au născut cu succes la Clinica de Obstetrică-Ginecologie au hotărât să investească în spital, iar medicii au donat câte o sută de lei din salariu, pentru a îmbunătăţi condiţiile în care bănăţencele stau după naştere. Cu 30.000 de lei, Clinica „Bega” a renovat trei saloane ale secţiei de Obstretică Patologică, pentru ca tinerele mămici să aibă parte de condiţii „umane”, după naştere.
Ungaria ar putea fi prea scumpă
În cele trei saloane zugrăvite, vopsite, dotate cu draperii şi geamuri noi, sunt cazate câte cinci bănăţence. Pacientele sunt însă mulţumite şi speră să fie externate cât mai repede.
„Sunt conştientă că nu am venit la hotel. Sunt aici ca să mă refac cât mai repede”, a spus viitoarea mămică Daniela Jivan. „Am fost şi la Szeged la analize, dar nu îmi permit să nasc acolo”, a adăugat aceasta.
Bănăţencele care vor condiţii de spitalizare superioare pot opta pentru saloanele private ale Clinicii „Bega”, în schimbul sumei de o sută de lei pe zi. Cele care au suficienţi bani, trec graniţa şi nasc în Ungaria, unde sunt cazate în saloane de două paturi, moderne şi dotate cu mobilă nouă. Spitalele maghiare, chiar dacă sunt construite în clădiri vechi, au fost renovate cu fonduri europene. Clinica din Szeged se bazează pe fonduri bugetare, dar are şi două proiecte de extindere finanţate prin fonduri europene. Proiectele europene stau şi la baza modernizărilor spitalului din Ma