Chico Buarque de Hollanda este brazilian, s-a nascut in 1944 si a devenit, inca de prin anii 70 ai veacului trecut, una dintre cele mai populare (si, da, mai indragite) voci ale muzicii braziliene contemporane. Arhitect de formatie (a studiat cinci ani la Universitatea din Sao Paulo), compozitor (si initiator aceea ce se cheama MPB, Musica Popular Brasileira, adica un fusion ciudat, care aduna influente samba, bossa nova, jazz si chiar rock), militant angajat (latura a activitatii care i-a atras nu doar simpatia publicului, ci si puscaria precum si cativa ani de exil in Italia), Chico a devenit un personaj-cult in spatiul carioca, intr-atat incat, in 1998, scoala de samba Mangueira va castiga defilarea de la Carnavalul din Rio cu un program ce i-a fost integral dedicat. Pe scena este mereu acompaniat de chitara, iar vocea sa grava si tanguitoare impreuneaza melancolia fado-ului cu poezia unor versuri (de autor) rascolitoare, totul sub veghea unei priviri de un albastru cald (vezi foto 1), invaluitor. Pentru cei ce nu-l cunosc prea bine si pentru a-i stabili genul proxim, ar trebui poate pomenit ca multe dintre cantecele sale au fost reluate de interpreti celebri precum Georges Moustaki, Dalida sau Frida Bocarra. I-au aparut zeci de discuri, CD-uri si DVD-uri, a fost autor filme (Quando o carnaval chegar, Para viver um grande amor, Opera do Malandro) si, desigur, pentru ca povestea personajului nostru se desfasoara aproape de Maracana, a jucat fotbal (semiprofesionist). Poate insa ca latura cea mai consistenta a biografiei artistice sale o constituie, alaturi de muzica, literatura. Alaturi de cateva piese de teatru, Chico Buarque a scris cateva romane care au depasit granitele Braziliei natale (A Bordo do Rui Barbosa, scris in 1964, publicat in 1981, Estorvo, 1991, Benjamin, 1995, si, Budapest, 2003).
In luna aprilie a acestui an, in fata librariilor de la T
