Acum, în iulie, Constantin Noica ar fi împlinit o sută de ani! Ar fi avut ce să vadă, cel puţin editorial vorbind. Sursa: Sorin Antonescu
Nu ştiu în ce măsură furia lui pe „netrebnicia românească” s-ar fi atenuat ori, dimpotrivă, ar fi căpătat dimensiuni cioraniene, dar e sigur că l-ar fi încântat orice drum în librăriile pline de tot ce visau tinerii lui „mâncători de jăratic” în deceniile ceauşiste. Dacă, prin absurd, nu ştiţi ce om a fost filosoful de la Păltiniş, luaţi de la Humanitas volumul evocativ „Despre Noica”, în care semnează Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Alexandru Dragomir, Ioana Pârvulescu, Andrei Cornea, Sorin Vieru, Sorin Lavric ş.a.
Veţi găsi un adevărat model uman, exemplar din unghiul fascinaţiei pentru filosofia pură, dar şi din perspectiva Ideii româneşti : Noica avea cultul construcţiei temeinice, al performanţei culturale pe termen lung, adică tot ce este mai străin de nepăsarea epicureic-risipitoare a firii noastre, de blestemul „adamismului” şi improvizaţiei perpetue.
Dacă vreţi să aflaţi de unde venea autorul, care-i era genealogia şi cei pulsa în ADN, aveţi un volum proaspăt editat de Nicolae Şt. Noica la Cadmos: „Neamul Noica”. Este citat acolo Nicolae Titulescu: „Eu socotesc că forţa României o fac familiile de genul Ottescu şi Noica, una o familie de profesori, cealaltă de agricultori”.
Un eşantion de românism de cea mai vrednică speţă, cu un ţesut uman (cuplurile aveau între 4 şi... 17 copii !) ce cuprinde într-o varietate aiuritoare: latifundiari, crescători de cai, primari ai Alexandriei, farmacişti, avocaţi, fondatori de spitale sau întemeietori de licee, dar şi campioni naţionali şi balcanici la tir şi călărie, miniştri, diplomaţi, ofiţeri, academicieni, urologi, eroi de la 1916, neurologi, plus un filosof care, între multe altele, a coordonat seria de opere Platon, şi fiul său,
