Apariţia primarului Radu Mazăre la o paradă de modă purtând o uniformă de ofiţer german din cel de-al Doilea Război Mondial continuă să genereze reacţii pe plan internaţional.
„Un astfel de gest provocator al unei persoane cu funcţie oficială provoacă indignare. Considerăm că acest sacrilegiu, care a adus atingere memoriei a milioane de victime ale nazismului, nu ar trebui să rămână fără o serioasă reacţie internaţională", se arată în comentariul publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe rus. Reacţia survine după câteva zile de la prezentarea de modă cu tematică militară ce a avut loc sâmbăta trecută, la Mamaia, în cadrul căreia primarul municipiului Constanţa a defilat într-o uniformă de ofiţer nazist. Alături de edil s-a aflat fiul său, Răducu, acesta purtând o uniformă de ordonanţă. Cu toate că, imediat după prezentare, Mazăre a explicat că s-a inspirat din filmul „Operaţiunea Valkyrie", unde protagonistul era un ofiţer german care dorea „să scape ţara de un dictator nebun", iar, ulterior, şi-a cerut scuze oficial, apariţia sa continuă să facă vâlvă.
După cum se poate constata, Rusia a rămas sensibilă în ceea ce priveşte victimele produse în lupta URSS-ului împotriva nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, pe care-l numesc Marele război patriotic.
Reacţia MAE rus a fost preluată şi de Agenţia de presă ITAR TASS şi poate fi vizualizată pe adresa: http://www.itar-tass.com/... » Mai citeste si:Senatorul Chiru solicită Consiliului Local majorarea plafonului la subvenţiile pentru încălzireNumerologul Milena despre ziua de naştere a băiatului primarului Constanţei: Radu Mazăre şi-a găsit naşul. Răducu, fiul său, este mai tare decât elÎn ce bănci au conturile oamenii influenţi ai Constanţei Cât îi costă pe alegători parlamentarii de Constanţa (galerie foto)Numerologul Milena: Mai toţi şefii din Primăria Constanţa sunt compatibili