Preşedintele PSD, Mircea Geoană, susţine iniţiativa PNL şi declară că ar trebui demarate procedurile pentru înfiinţarea comisiei de anchetă parlamentară în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, caz pe care l-a catalogat drept "similar cazului Ridzi".
"Ar trebui începută o astfel de comisie parlamentară de anchetă şi în cazul doamnei ministru Elena Udrea", a spus Geoană (foto). Liderul PSD a arătat că "simptomul Ridzi" pare să existe şi în cazul Ministerului Turismului şi a subliniat că nu vede de ce ar trebui ca la situaţii similare să se aplice modele diferite. Geoană declarase cu câteva ore înainte că PSD va lua o decizie în privinţa înfiinţării unei comisii în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, sâmbătă dimineaţă, în cadrul unui for statutar al partidului, fiind convocată o şedinţă a Biroului Permanent Naţional. În schimb, deputatul PD-L Gelu Vişan ne-a declarat că nu e de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul Udrea "numai ca să ne dăm în spectacol", aşa cum au făcut liberalii şi pesediştii care au oprit activitatea comisiei Ridzi. La rândul său, deputatul PD-L Sever Voinescu spune că înfiinţarea unei comisii de anchetă este un mod de a face vedete mai mult decât în mod obişnuit. El aşteaptă să vadă mai întâi obiectivele comisiei pentru a se putea pronunţa. "Nu mai cred în comisii de principiu. Am plecat cu un gust amar", a mai spus Voinescu, fost membru al comisiei Ridzi, ca şi Gelu Vişan.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat miercuri că liberalii au decis în BPC iniţierea demersurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind activitatea ministrului Turismului, Elena Udrea.
START PENTRU ANCHETĂ
"Cred că înfiinţarea şi activitatea comisiei Ridzi au fost unele dintre puţinele momente reuşite în această privinţă ale Parlamentului României şi cred că şi în cazul