De la rebelul licean ce cânta muzică rock în cluburile studenţeşti, Fane Nagy a reuşit să ducă mai departe spiritul formaţiei „Semnal M”. Aventura artistică a lui Ştefan Nagy, Fane cum îi spun cunoscuţii, a început încă din anii de liceu, când fiecare zi era o rebeliune pentru exprimarea prin muzică. „În anii 70 te exmatriculau dacă cântai muzică rock în restaurante sau în cluburi studenţeşti”, îşi aminteşte artistul. „Trebuia să renunţi la foarte multe lucruri pentru vise.” 

Cu zâmbetul pe buze, clujeanul recunoaşte că a avut mult de furcă cu profesorii, şi tocmai de aceea a schimbat mai multe şcoli. „Eram, de multe ori, neînţeles”. Dar nu regretă nimic. „Am fost privilegiat prin meseria pe care am avut-o”. Cu o modestie ieşită din comun, artistul spune că, cel mai mult, a apreciat de-a lungul carierei oamenii, spectatorii. „Toţi avem inima pe partea stângă. Visăm ca şi ei, greşim ca şi ei. Iar fără public, nu am fi existat”, mărturiseşte Fane Nagy.

De la chitară bas la tobe

Anii ’60-’70 au fost cei mai intenşi pentru cariera bateristului, atunci când s-a petrecut şi profesionalizarea, cu formaţia „Blues Dance” sau „Gustans”. A început să cânte la chitară bas, iar turneele pe care le făcea prin liceele clujene sau prin cluburile studenţeşti au definit artistul de mai târziu. A cântat cu Teo Peter, Iuliu Merca sau Costică Cămărăşan în cluburile boeme ale Clujului. 

Destinul l-a dus, după Revoluţie, în Germania, unde a urmat-o pe cea de-a doua soţie a sa, care avea, pe atunci, 18 ani.

După şase ani pentrecuţi acolo, unde a încercat să se adapteze, artistul revine, însă, la Cluj-Napoca, oraş pe care l-a considerat dintotdeauna „ţara lui”. A lăsat în spate patru copii, care au rămas cu mama. „Fosta mea soţie nu a vrut să se întoarcă în România. Era prea dureros pentru ea, deoarece fratele îi fusese împuşca