Voi incepe prin a-l invoca, drept model de rezistenta si inteleptire fericita, nu pe N. Steinhardt, ci pe mai modestul si mai putin cunoscutul Pan M. Vizirescu. Refuzand intemnitarea comunista, acesta isi face din pivnita casei parintesti propria celula si sta in ea mai bine de 20 de ani. Doar la Nasterea si Invierea Domnului, un preot se strecoara spre a-i da Sfanta Impartasanie si a-i intari credinta cu cateva rugaciuni. In rest, traieste singur, izolat, in intuneric.
Citeste insa si scrie. In minte. Reciteste adica poezii, pagini din carti pe care le vizualizeaza in formatul si litera lor. Scrie, tot in minte, si memoreaza. Asa trece Pan M. Vizirescu de la un regim la altul si asa trece si prin regimul comunist: din nou claustrat in lumina bibliotecii sale. Cand l-am cunoscut, se apropia de 90 de ani. Era unul dintre acei batrani senini, luminosi, bucurandu-se de fiecare clipa in care putea sa citeasca ori sa scrie. Casarea sentintei din procesul intelectualilor romani nu fusese decat un prilej de tristete pentru ca, la citirea numelor, in locul celui apelat, cineva raspundea din sala "Decedat". Schimbarea din 1989 adusese pentru el bucuria de a revedea aparuta "Gandirea".
Pentru un intelectual autentic, schimbarile de regim sunt doar de ordin tehnic, administrativ si-i pot afecta doar libertatea de exprimare. Nu si cea de gandire. Sigur, socul administrativ la instaurarea comunismului a fost unul extrem de puternic. Trecerea sub controlul total al factorului politic era ceva ce nimeni nu mai traise pana atunci. Cred ca putuse fi gandit prin similitudini cu regimuri sau perioade istorice in care se ingradisera libertati cetatenesti sau de exprimare doar ca teorie, ipoteza de lucru, nu ca pe ceva foarte concret si posibil. Nu vad insa de ce ar fi un soc sau o problema revenirea la normalitate. Cu toate tarele, cu toate convulsiile, cu toate inc
