Nici un artist nu ştie în timpul vieţii dacă ceea ce a produs are vreo valoare. Trebuie să treacă 75 - 100 de ani pentru ca opera să se detaşeze de teoriile care s-au format în jurul ei" - declara Francis Bacon în 1966.
Cu ocazia centenarului naşterii pictorului, o retrospectivă propusă de Tate Gallery din Londra şi găzduită acum de Muzeul Metropolitan, încearcă să reevalueze locul pictorului britanic în istoria artei secolului al XX-lea. Organizată cronologic şi tematic, expoziţia nu aduce nimic fundamental nou în înţelegerea şi aprecierea operei sale, dar este o privire onestă şi echilibrată asupra întregii cariere a artistului cu plusurile şi minusurile ei.
Bacon se înscrie uşor în rândul pictorilor "blestemaţi" - Caravaggio, Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Modigliani - a căror biografie furtunoasă captivează imaginaţia publicului în asemenea măsură încât devine foarte greu s-o separi de operă. Viaţa lui Francis Bacon este poate chiar mai importantă pentru înţelegerea creaţiei sale, artistul trăind într-o perioadă în care homosexualitatea nu numai că nu era acceptată de societate, dar era interzisă prin lege.
A explica însă opera sa, inclusiv terifiantele tripticuri pe care le-a creat în 1971 după sinuciderea iubitului său George Dyer, doar prin intermediul biografiei, este o clară exagerare.
Au existat alte forţe care au pilotat cariera lui Bacon, nu doar întâlnirile masochiste cu parteneri stabili sau întâmplători, nu doar confruntările cu un tată sever care - se spune - a pus rândaşii să-l biciuiască pe fiul "diferit", nu doar beţiile nenumărate şi distrugătoare din cluburile din SoHo... Bacon a fost mereu preocupat de locul său în istorie, conştient fiind că a ieşi în evidenţă este cu atât mai dificil pentru un creator preocupat de chipuri şi psihologie în condiţiile în care critica - cea americană în specia
