* crede PNL-istul Constantin Cibu * acesta acuză actuala conducere a primăriei că nu îi "trozneşte" pe cei care execută astfel de lucrări în municipiu
Fostul primar liberal Constantin Cibu crede că cel care i-a luat locul în fotoliul de la Primărie lasă să se execute în Brăila lucrări de "prost gust", "cârpeli ordinare". Mai clar, PNL-istul Cibu a declarat că noul edil şef, Aurel Simionescu, împreună cu arhitectul şef, ce-i drept, nu pun piciorul în prag când e vorba de executat diferite lucrări în municipiu, aşadar rezultatul îl reprezintă nişte "ţigănii": "Se fac multe lucrări în Brăila de prost gust, reparaţiile care se fac sunt de prost gust. De exemplu, la cimitirul Sf. Maria, un trotuar arată într-un fel, iar altul, în alt fel. Se fac ţigănii, nu se face un lucru de la cap la coadă cum trebuie. Nu se poate să fie lăsate asemenea cârpeli ordinare. Noi începuserăm să reabilităm Bulevardul Independenţei, dar ei nu au mai făcut nimic. Ne pregăteam cu piatră, cu tot, să amenajăm trotuarul, de la Tribunal către centru, dar ei nimic. Nu se vede nimic bine făcut. Numai cârpeli şi ţigănii", a comentat fostul primar. Acesta spune că vina este neapărat a primarului şi a arhitectului şef, care nu îi "trosnesc de nu se văd" pe cei care execută astfel de lucrări.
* crede PNL-istul Constantin Cibu * acesta acuză actuala conducere a primăriei că nu îi "trozneşte" pe cei care execută astfel de lucrări în municipiu
Fostul primar liberal Constantin Cibu crede că cel care i-a luat locul în fotoliul de la Primărie lasă să se execute în Brăila lucrări de "prost gust", "cârpeli ordinare". Mai clar, PNL-istul Cibu a declarat că noul edil şef, Aurel Simionescu, împreună cu arhitectul şef, ce-i drept, nu pun piciorul în prag când e vorba de executat diferite lucrări în municipiu, aşadar rezultatul îl reprezintă nişte "ţigănii": "Se fac multe lucrări în Br