Cu o vervă tinerească şi cu un simţ de observaţie acut, care-i desfid vârsta biologică, S. Damian abordează, într-un tom masiv, probleme incomode, aflate pe hotarul tulbure dintre forţa creatoare şi angajarea artistului în luciditate, într-o "corectitudine politică" naturală totuşi, netributară unei eventuale ideologizări supraadăugate. După cum precizează autorul însuşi, în cuvântul său înainte, "e vorba de o receptare a fenomenelor de ruptură în societate, cu separarea dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună" (p. 9). Ceea ce propune eseistul este un demers demn de a fi realizat pe scară largă, în conştiinţa fiecăruia, în practica socială şi în cea a scrisului: disocierea între "o forţă de creaţie impresionantă" şi posibila ei atragere în vâltorile unor curente de idei extremiste, ilogice, rasiste. Fostul docent, vreme de 20 de ani, la Seminarul de Romanistică al Universităţii din Heidelberg, este indestructibil legat de cultura română, căreia îi datorează formaţia sa intelectuală, după cum mărturiseşte, în pagini impresionante, dar şi de cea iudaică, inerentă destinului său individual. O viaţă întreagă pusă în slujba literaturii l-a învăţat că artistul şi intelectualul oricărei societăţi democratice au datoria de a opera, în profunzimile cugetului, demarcaţia clară între pregnanţa expresiei artistice, realitate cu un potenţial fascinatoriu evident, şi eventuala alunecare într-o barbarie a opţiunilor sociale. Lucrurile fiind clare, de unde provine totuşi dificultatea întreprinderii? Tocmai din funesta capacitate de amalgamare a celor două elemente, ce par uneori, ca într-o oglindă strâmbă, a se valida reciproc, fără a avea dreptate: talentul artistic se pune atunci în slujba unor idei şi atitudini primitive, păguboase, iar acesta capătă permis de liberă trecere, graţie expresivităţii artistice cu care au fost, pe nedrept s-ar spune, învestite. De unde tra