Spre norocul nostru şi suferinţa pielii, ne lăsăm duşi de Alexandra la Prejmer. Cât stăm noi acolo, cam o sută de turişti. Nemţi, unguri... Trei români. Trei ciocârlii. Contribuţia românească e în afara cetăţii, la vreo cincizeci de metri: o cooperaivă meşteşugărească, dezafectată, şi un bloc tip Filiaşi, cu rufele atârnate în balcoane, cu o firmă, intens colorată, la etajul doi: Veterinar. Pe o căsuţă de pe la 1800, altă firmă: Cold. În parcul din faţa cetăţii o ţigancă tânără, foarte amabilă, munceşte şi când intrăm şi când ieşim. "-Nu vă mai odihniţi? -Dumneavoastră spuneţi că lucrez şi şeful că nu fac nimic." Pe cei care nu făceau nimic i-am văzut azi-dimineaţă. Ciopor, stând de vorbă, "pietruiau" un drum. |ştia erau români.
"Nimic nu există fără scop. Deci existenţa mea are un scop. Ce scop ? Nu ştiu" (Baudelaire). Premisă discutabilă. De unde reiese că totul are scop ? Scopul ţi-l dai sau nu ţi-l dai. Eu, de exemplu, nu.
"Aici, la Braşov, nimeni nu-mi spune mami şi mamaie şi nu-mi spune du-te la altul, cucoană, dacă nu-ţi convine ce-ţi dau!."
Vizităm casa Mureşenilor. E impresionant să vezi Foaie pentru minte, inimă şi literatură în original. Să vezi tabloul genealogic al unei familii cu nouă generaţii în două secole, cu membri încă fertili. Dincolo, la Ştefan Baciu, totul s-a stins.
Nu ştiu de ce, dar instructiv, la Mureşeni e şi o colecţie de imnuri a numeroase ţări. Al Chinei, plin de Mao, de sus până jos. Concluzia generală despre imnuri: decât cu aşa versuri, mai bine s-ar fluiera.
Am spus de mult nu mai citesc ziare şi mă ţin de cuvânt. Ieri, ca să schimbe nişte bani, T a cumpărat unul. L-am răsfoit în tren. Am aflat că indivizii cu indice scăzut de inteligenţă sunt înclinaţi să fie cardiaci. Asta ţi-a trebuit!, mi-am spus. Dar imediat: stai puţin! După acel episod pasager, n-am urcat e
