Mi-a fost și îmi este încă greu să înțeleg strania intervenție a președintelui Băsescu în cazul neregulilor descoperite la Universitatea „Spiru Haret”, și anume de ce a văzut acolo un conflict între învățământul de stat și cel privat, deși era vorba, de fapt, despre ilegalități flagrante.

Lucrurile s-au corectat joi, când premierul Emil Boc a anunțat că soluția guvernului pentru tăierea răului din rădăcină este adoptarea pachetului de legi privind reforma învățământului prin asumarea răspunderii guvernului.

Această inițiativă se cere salutată și susținută, pentru că USH nu este excepția, ci regula în învățământul privat românesc; este doar cel mai urât buboi al unui organism putred de bolnav, iar pachetul de legi elaborat de echipa coordonată de profesorul Mircea Miclea a primit până acum comentarii favorabile din partea celor avizați.

Anunțul premierului este însă o provocare la adresa ministrului Ecaterina Adronescu, al cărei curaj de a ataca frontal uzina de diplome fără acoperire a dinozaurului Bondrea este lăudabil, dar care s-a limitat la declarații de intenție în privința reformei de fond a educației. Totodată, doamna Andronescu a respins atât Pactul pentru Educație, cât și raportul Comisiei prezidențiale, care identifica racilele învățământului românesc și care zace fără consecințe din 2006, pentru că nici mafia din minister, nici sindicatele și nici corpul didactic, în ansamblul său, nu doresc, de fapt, reforma propusă. Dar ce caută sindicatele, al căror reflex este apărarea status quo-ului, într-o discuție despre reforma universitară de pildă? Primii interlocutori aici ar trebui să fie profesioniștii, dedicați cauzei excelenței științifice, nu gălăgioșii lideri sindicali despre a căror competență profesională nu știm mare lucru.

Dacă nu vom reforma educația din temelii, vom rămâne în continuare de căruță,