Sunteţi Iosif June-Rapolteanu, aveţi 65 de ani şi din copilărie suferiţi de o maladie incurabilă. Vă deplasaţi în cârje sau în scaunul cu rotile. V-aţi făcut liceul cum aţi putut, la fără frecvenţă, şi încă din tinereţe aţi scris versuri. N-aţi publicat până în '89 nici o carte, şi vă explicaţi eronat fenomenul prin aceea că genul de poezie practicat n-a prea fost, cum nici astăzi "nu prea este, în pas cu moda zilelor noastre". Zic eronat, pentru că nu despre modă este în realitate vorba, ci despre neputinţa şi nedorinţa de a recunoaşte că doar din motivele tragice pe care ni le-aţi descris, viaţa dumneavoastră a fost şi este anevoioasă pe toate planurile, deci şi dezvoltarea ca poet a rămas cumva în urmă.

V-aţi zbătut să scrieţi şi v-aţi descurcat să publicaţi, să vă croiţi un drum cu puterile limitate şi cu înzestrarea de care dispuneţi. Bucuria de a tipări până acum trei volume de versuri, la două edituri din Deva, sponsorizat fiind de un om de afaceri din Hunedoara, este umbrită de realitatea crudă că nu vi s-au vândut cărţile. Motivaţi această situaţie prin aceea "căci lumea nu mai citeşte, având alte preocupări - şi pot să spun că sunt necunoscut dincolo de hotarele judeţului Hunedoara". Şi continuaţi astfel: "Cu toate că sunt membru al Asociaţiei scriitorilor din jud. Hunedoara, mă aflu într-o mare dilemă, şi nu ştiu ce să mai fac - să merg mai departe, scriind poezii, sau să abandonez, ţinând cont că poeziile scrise de mine, multe din ele au o tentă pesimistă datorită vieţii şi mediului în care am trăit şi trăiesc".

Îmi trimiteţi, lângă cele 18 texte, o copie xerox după Legitimaţia nr. 14 de membru al Asociaţiei scriitorilor din judeţul Hunedoara, al cărei posesor sunteţi, considerând că având o legitimaţie de membru, lumea se va sinchisi de asta, vă va cumpăra cărţile, vă va citi şi vă va ajuta astfel să vă întreţineţi iluzi