Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Cod galben de ploi şi furtuni în Maramureş

Publicat in Adevarul, vineri 24 iulie 2009 ·

Atenţionarea meteorologică este valabilă pentru sâmbătă, 25 iulie, în intervalul 9.00 – 21.00, iar fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi frecvente descărcări electrice.

Cantitatea de precipitaţii va avea caracter de aversă şi va depăşi local 20-25 l/mp. Pe arii restrânse, se va semnala chiar şi grindină. Prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Astfel, primarii unităţilor administrativ-teritoriale vor monitoriza evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase şi vor fi pregătiţi de intervenţie dacă situaţia va impune.

Maşinile nu vor fi parcate sub copaci!

Cetăţenilor li se recomandă să nu îşi parcheze autovehiculele sub copac, în apropierea panourilor publicitare sau elementelor de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt puternic. De asemenea, este important să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii.

Atenţionarea meteorologică este în perioada de weekend, iar turiştilor li se solicită să nu îşi instaleze corturile şi să nu se campeze în apropierea văilor sau pârâielor, podurilor şi podeţelor din zona montană pentru a evita să fie surprinşi de viituri sau scurgeri de pe versanţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 6 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum o ora
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 46 minute
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 3 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 9 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 8 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 4 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°