S-au născut din mărinimia unor oameni de seamă ai urbei de ieri, au înfruntat timpul ca sfinte locaşuri. Strălucesc ca nişte giuvaiere, în bătaia soarelui, în mijlocul Craiovei de ieri, de astăzi şi de totdeauna. Povestea lor şi a oamenilor ce cu drag le-au descris şi le-au păstrat în inimă vine astăzi să se facă auzită din paginile Arhivelor Olteniei, din perioada 1934-1941, prin grija lui Demetrescu Mil. G. sau M. Theodorian Carada.

Trecem deseori pe lângă ele. Poate că uneori le mai călcăm pragul în sfântă zi de sărbătoare. Nu le-am dat niciodată atenţia cuvenită, preocupaţi fiind de grijile cotidiene. Şi, totuşi, un răgaz ar trebui să găsim să le descoperim istoria aşa cum este ea scrisă în paginile Arhivelor Olteniei, de cei care le-au iubit mai mult decât noi şi le-au apreciat pe măsură. Şi după ce cu fiecare filă dată vor descoperi altă lume, mâine, când paşii ne vor purta prin locurile în care ele continuă să-şi ducă existenţa, strălucind ca nişte giuvaiere, cu siguranţă vom găsi răgazul necesar să le privim cu alţi ochi şi să le descoperim frumuseţea.

Călătoria prin pagini îngălbenite

Arhivele Olteniei de la 1934 şi o însemnare a lui Demetrescu Mil. G. ne introduc în alt univers. Este o lume mult diferită de cea în care trăim azi. Atunci, în acele vremuri îndepărtate, mărinimia şi dorinţa oamenilor de a lăsa moşteniri însemnate, locaşuri de cult, case ale Domnului, în care mâinile bătătorite de muncă să se împreuneze în semn de rugăciune, iar picioarele obosite să îngenuncheze în faţa icoanelor aducătoare de linişte sufletească, erau puternice. Negustori, oameni de seamă ai urbei au fost mânaţi de această dorinţă. Aşa se face că astăzi fiecare locaş de cult ascunde o poveste asemănătoare. Într-o bună zi, un negustor a ajutat la ridicarea bisericii, fie că e vorba de Biserica „Sf. Nicolae“ (Belivacă), „Toţi Sfinţii“ (Băşică) s