Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 400 de elevi, la Academia de Vara Atlantykron

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

În perioada 31 iulie - 09 august, se va desfăşura, la Capidava, Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction „Atlantykron". Evenimentul va avea loc, mai precis, pe o insulă sălbatică, în mijlocul Dunării, în apropiere de satul şi de ruinele antice de la Capidava, la 20 km de Cernavodă.

La evenimentul coordonat de Sorin Repanovici, vor participa peste patru sute de tineri din toate zonele ţării, precum şi din Statele Unite ale Americii, Germania, China, Rusia, Thailanda şi Republica Moldova. Alături de ei vor fi prezente şi personalităţi de marcă ale culturii şi ştiinţei din România, Germania, Rusia, Italia şi Statele Unite ale Americii. Atlantykron se organizează de 20 de ani, de-a lungul cărora academia a schimbat vieţile adulţilor care au făcut parte din ea şi a dăruit tinerilor cunoştinţe şi experienţe care să-i ajute să aibă succes ulterior. Academia de vară a fost înfiinţată în 1990, când un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, unde să se desfăşoare Tabăra anuală de science fiction. „Timpul a trecut, condiţiile s-au schimbat, dar setea de cunoaştere şi de experienţe noi a rămas. După 10 ani, tabăra s-a transformat într-o Şcoală de Vară. Tradiţia a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului şi al unor organizaţii neguvernamentale din întreaga lume. În acest an, Academia sărbătoreşte a XX-a ediţie. Aproape un sfert de secol de existenţă", spun organizatorii.

În perioada 31 iulie - 09 august, se va desfăşura, la Capidava, Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction „Atlantykron". Evenimentul va avea loc, mai precis, pe o insulă sălbatică, în mijlocul Dunării, în apropiere de satul şi de ruinele antice de la Capidava, la 20 km de Cernavodă.

La evenimentul coordonat de Sorin Repanovici, vor participa peste patru s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 55 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 40 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 29 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 22 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 36 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 44 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°