90 mc de deşeuri au fost colectaţi în zece zile, din cimitirele Bobonete şi Evreiesc. La acţiunea de ecologizare au participat şi familiile care i-au înmormântat pe cei dragi în locaţiile respective.
Joi s-a încheiat cea de-a doua etapă a campaniei „Craiova curată“. Timp de zece zile, o armată de 30 de lucrători din cadrul Serviciului Public de Salubritate Craiova (SPS), Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL), Companiei de Apă „Oltenia“ şi beneficiari ai Legii nr. 416, înarmaţi cu mături, sape şi târnăcoape, a luat la puricat două dintre cimitirele parohiale din Craiova: Bobonete, din strada Brestei, şi Evreiesc, din strada Bucovăţ. Cu toată canicula care a cam paralizat în această perioadă activitatea din alte sectoare de muncă din oraş, oamenii angajaţi în campanie nu s-au dat bătuţi. În urma apelului lansat de primarul Antonie Solomon, lor li s-au alăturat şi familiile ale căror rude sunt înmormântate în cimitirele respective. Aşa cum era de aşteptat, „recolta“ a fost dintre cele mai bogate. Buruieni crescute pretutindeni şi ajunse la dimensiuni uriaşe, munţi de resturi menajere, crengi uscate, PET-uri, toate au cumulat aproximativ 90 mc de gunoi.
Dintre cele două locaţii, se pare că cimitirul Evreiesc a dat cel mai mult de furcă autorităţilor. „Din cimitirul Bobonete de pe strada Brestei au fost scoşi aproximativ 30 mc de gunoi şi deşeuri vegetale, iar lucrătorii de la Compania de Apă «Oltenia» s-au ocupat de canalul care trece prin el. În cimitirul Evreiesc s-a muncit mai mult. De aici s-au scos circa 60 mc de deşeuri vegetale şi gunoi“, a declarat Sorin Ciobanu, directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova. Costurile acestei etape din campania „Craiova curată“ au fost suportate de SPS, RAADPFL şi Compania de Apă „Oltenia“, a declarat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova.