Venisem cu o documentare bună privind numeroasele locuri demne de filmat. Când am discutat planul cu redactorul-şef de la televiziunea gazdă, acesta s-a uitat cam cruciş la noi. Şi, pe un ton prietenos, ne-a spus că ar fi mai bine să ne bucurăm în tihnă de frumuseţile turistice ale oraşului, fără să ne obosim prea mult cu filmările.
Prezumtiva noastră "hărnicie" îl nedumerise, căci, cum aveam să aflăm nu prea târziu, obiceiul pământului era un ritm mai odihnitor, mult mai odihnitor, că doar nu dădeau turcii... Socialismul biruitor, grefat cum nu se poate mai potrivit pe spiritul slav, îşi pusese amprenta de neconfundat pe dorul de muncă. Vorbesc despre spiritul slav, pentru că aceeaşi "filosofie" aveam s-o întâlnesc şi peste doi ani, când am vizitat Bulgaria. Amănuntele, ceva mai încolo. Nu că pe mioritici i-ar fi dat hărnicia afară din casă, dar, parcă, parcă, nu-i ajunsesem încă din urmă pe cei pe care-i cunoscusem în calitate de gazde. Dar, mă rog, sovieticii aveau un avans considerabil în experimentarea binefacerilor socialismului, aşa că nu era de mirare stadiul la care ajunseseră. Rude de sânge, bulgarii le-au îmbrăţişat, cu mult entuziasm şi cu o eficienţă pe măsură, concepţiile. În această direcţie, atât ucrainenii, cât şi bulgarii ne-o luaseră înainte. Mult înainte...
În cele din urmă, intenţiile noastre de filmare au primit, în totalitate, binecuvântarea părţii ucrainene şi ne-am pus pe treabă. De această dată, mă axasem pe obiective turistice, ceea ce oferea încă din start premisele unui reportaj reuşit. Gândul s-a şi materializat, pentru că am avut la dispoziţie mai mult de o săptămână de filmare.
La viză au "picat" doar câteva secvenţe. "Bostănăria" vizei politice era bine păzită, de teama ca nu care cumva vreunul dintre şefii noştri partinici să "interpreteze" cele câteva fraze eliminate drept neconforme cu poziţia
