Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Băcăuancele alimentează piaţa sexului din Vest

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

Poliţia informează că, de la începutul anului, 45 de băcăuani au căzut în plasa traficanţilor de persoane.

Tot mai mulţi băcăuani devin victime ale traficului de persoane. Dacă majoritatea femeilor sunt ademenite de traficanţii de carne vie, bărbaţii sunt ţinte uşoare când vine vorba de exploatarea prin muncă. Datele furnizate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane sunt alarmante.

Numai în 2008 s-au înregistrat la nivelul întregii ţări 1.240 de victime, iar anul acesta, în evidenţa Inspectoratului General al Poliţiei Române, apar deja 239 de persoane vândute în străinătate. La nivel judeţean, în registrele Centrului Regional Antitrafic există, anul acesta, 45 de persoane exploatate prin muncă, dar şi sexual.

„Majoritatea victimelor sunt femei cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, care au fost recrutate pentru a oferi servicii sexuale în Italia, Cehia, Maria Britanie şi Olanda”, ne-a explicat Ion Munteanu, subcomisar la Centrul Antitrafic Bacău. Victimele provin din mediul rural şi li s-au promis joburi peste hotare. „Acestea au căzut în plasa lor şi, odată ce au părăsit ţara, au fost vândute unor traficanţi”, a mai spus comisarul.

Campanie cu ecou

în mediul rural

Persoanele care au fost sau sunt victime ale traficului de persoane pot suna gratuit la numărul 0800.800.678 pentru a cere consultanţă din partea Centrului Antitrafic Bacău. Pentru că mai bine de 70% din victime provin din mediul rural, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Inspectoratului Şcolar, Direcţiei de Asistenţă Socială, Asociaţiei Betania şi jandarmii au iniţiat campania „Omul cu două feţe”, care se adresează în special tinerelor.

„Timp de patru luni vom oganiza acţiuni de informare în toate comunele. Vom merge în şcoli, iar jandarmii vor intensifica controalele în discoteci”, a explicat Valeric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°