Cadrele didactice brăilene se mai pot înscrie până pe 5 august la Simpozionul Internaţional "Educaţia - măsura valorii naţionale în cultura europeană". Simpozionul este structurat pe patru secţiuni: "Valori educative româneşti - valori educative europene", "Strategii şi alternative de predare - învăţare în cele două ţări", "Activităţi extraşcolare - exemple de bune practici legate de tradiţii şi obiceiuri" şi "Rolul şcolii în formarea personalităţii elevului român/italian, ca viitor cetăţean european".
Cei interesaţi trebuie să achite o taxă de 50 de lei. Pentru participare, dascălii trebuie să redacteze lucrărille în format A4, cu caractere româneşti, titlul să fie scris cu majuscule, iar la două rânduri de titlu să se scrie autorul şi instituţia. Bibliografia trebuie consemnată la sfârşit. Lucrările nu trebuie să depăşească trei pagini. Toţi participanţii vor primi adeverinţe, diplome şi CD-ul simpozionului cu ISBN.
Scopul simpozionului este promovarea şi conservarea, prin educaţie a tradiţiilor, obiceiurilor şi culturii naţionale ca elemente de identitate naţională în contextul globalizării culturale în Uniunea Europeană. Printre obiectivele simpozionului se numără integrarea în spaţiul cultural şi educaţional european fără pierderea identităţii şi a specificului naţional şi crearea unei punţi de legătură între şcoala românească şi şcoala italiană.
Organizatorul evenimentului este SC Esenţial Media Press SRL Piteşti în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş şi Primăria Paderna, Italia.
Cadrele didactice brăilene se mai pot înscrie până pe 5 august la Simpozionul Internaţional "Educaţia - măsura valorii naţionale în cultura europeană". Simpozionul este structurat pe patru secţiuni: "Valori educative româneşti - valori educative europene", "Strategii şi alternative de predare - învăţare în cele două ţări", "Activităţi extraş