Planta magica a romanilor
Busuiocul este o planta originara din India, cunoscuta si folosita inca din urma cu trei milenii si care s-a bucurat de o raspandire rapida in toata lumea. La indieni, despre busuioc se spune ca este planta lui Krishna si a lui Vishnu, iar bunii hindusi nu se duc la culcare fara o ramurica de busuioc pusa pe piept, menita sa ii duca in timpul somnului pe taramurile paradisiace. La romani si mai tarziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei si a fertilitatii, inflorirea lui fiind celebrata prin serbari si prin adevarate ritualuri. La greci si in aproape toate tarile crestin-ortodoxe, busuiocul are aproape aceleasi semnificatii ca si in India, fiind considerat planta sacra. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, si tot cu un buchet de busuioc se imprastie apa sfanta, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfintirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protectia divina asupra casei si a ocupantilor sai. Insa dincolo de dimensiunea sa spirituala si magica, busuiocul mai are o calitate foarte importanta - aceea vindecatoare, de care ne ocupam in continuare.
Raspandire si recoltare
La noi in tara busuiocul este exclusiv planta de cultura. Semintele se pun in pamant la Dragobete (24 februarie), apoi se tin in casa, in ghivece puse la fereastra, pana la Sfantul Gheorghe (23 aprilie), cand se planteaza in gradina. Recoltarea sa incepe la sfarsitul lui iunie si continua pana toamna tarziu, cand cade prima bruma. Se taie doar varfurile inflorite de busuioc (fara partea lemnoasa), de mai multe ori pe timpul verii, dupa fiecare taiere, planta dand si mai multi lujeri, care la randul lor vor inflori. Dupa culegere, varfurile de busuioc se usuca intr-un strat cu o grosime de maximum un deget (aproximativ 2 cm), pana cand tulpinile si frunzele devin usor casante. Depozitare
