Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Familia oferă recompensă pentru găsirea lui Costi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

Căutările copilului de şapte ani pierdut în staţiunea Rânca continuă în munţii Parâng dar fără nici un rezultat până la această oră. Mama copilului ia în calcul şi o eventuală răpire a acestuia şi oferă recompensă celor care oferă informaţii despre Costi. La două zile de la dispariţia lui Constantin Velşev din Constanţa, căutătorii nu au găsit nici o urmă deşi numărul persoanelor mobilizate în zonă pentru căutare este din ce în ce mai mare. Câinii special antrenaţi ar fi trebuit să gasească o urmă dar după două zile de căutări nu a apărut de nici un indiciu. Pe zi ce trece şansele de a mai fi găsit în viaţă sunt tot mai mici iar mama copilului se gândeşte la ce e mai rău.

Mama copilului crede că a  fost răpit

Familia băieţelului, mama şi bunicii, spun că ia în calcul şi varianta răpirii lui Costi sau a găsirii lui de către cineva care nu ştie că e pierdut. Mama acestuia a anunţat că oferă o recompensă pentru oricine are informaţii legate de dispariţia băiatului. „Eu cred că este în viaţă, poate l-a luat cineva sau poate îl găseşte cineva. Noi mai căutăm.  Dacă l-a găsit cineva îl rugăm să ne sune să ştim că e copilul în viaţă. Vrem să-l aducă înapoi, dăm şi o recompensă numai să-l găsim” a spus azi mama copilului care nu crede că micuţul ar fi putut să reziste fără mâncare şi apă atâta timp şi nici că ar fi putut să se îndepărteze atât de mult de cabană, ipoteza răpirii fiind cea mai plauzibilă.

Deja poliţiştii urmăresc şi alte piste şi l-au interogat şi pe tatăl băiatului, de care mama sa este despărţită, dar fără nici un rezultat.

Între timp nu se renunţă la căutări, acesta urmând să fie reluate mâine dimineaţă dacă nu va apărea nici un indiciu până la caderea serii. Mâine vor continua audierile membrilor familiei dar şi ale vecinilor care pot să-şi amintească ceva între timp. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 36 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 31 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 41 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 31 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 3 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°