Campioana Unirea Urziceni şi CFR Cluj, deţinătoarea Cupei României, vor da piept mâine-seară (ora 21.00, Antena 1), în primul meci oficial din noul sezon fotbalistic intern. Sursa: Agerpres
Noul sezon fotbalistic intern se deschide mâineseară (ora 21.00, Antena 1) cu un duel inedit, Supercupa României, trofeu disputat, pentru prima dată în istorie, de două formaţii din provincie. Unirea Urziceni, campioana-surpriză a stagiunii precedente, şi CFR Cluj, deţinătoarea Cupei, se vor confrunta pe stadionul „Giuleşti”, iar sâmbăta viitoare vor da piept în prima etapă a Ligii I, meciul urmând să se dispute în Ardeal.
Starea de spirit este una diferită în cele două tabere, optimismul clujenilor contrastând cu atitudinea pesimistă a celor din Urziceni: „Pentru noi, orice trofeu este important. Aşa am procedat şi în cazul Cupei, pe care alţii nu o iau în seamă. Dincolo de faptul că poţi câştiga ceva, important e faptul că prin acest meci începem sezonul. Baţi, pleci cu moral bun! Pierzi, nu e bine! Noi vrem să câştigăm Supercupa”, ne-a declarat, ieri, Gabi Mureşan, fundaşul CFR-ului.
Mihai Stoica, managerul general al ialomiţenilor, are mai multe cuvinte de laudă despre adversarii de mâine decât despre propria echipă. „CFR este favorită indiscutabilă, pentru că este o echipă mult mai puternică decât în sezonul precedent, după revenirea lui Trică şi recuperarea lui Cadu. M-aş mira să poată cineva să ţină pasul cu ei în lupta pentru titlu. Oricum, noi suntem motivaţi, şi Supercupa este un trofeu tentant pentru orice club, aşa că vom încerca să producem o surpriză”, a declarat „Meme” Stoica pentru EVZ.
Mihai Stoica se teme: „Nu ne-am întărit suficient!”
Deşi au dat lovitura în sezonul precedent, reuşind să câştige titlul şi, totodată, să obţină calificarea în grupele Ligii Campionilor, cei de la Unirea Urziceni nu a