Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Litoral 2009/Căldură mare, monşer!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

Canicula care s-a abătut asupra litoralului continuă şi astăzi. De ceva mai multă răcoare vom avea parte abia mâine. Până atunci, „Adevărul de Seară“ vă recomandă să vă răcoriţi în mare şi pe la fântânile publice, iar când staţi pe plajă, consumaţi sucuri, bere, îngheţată şi fructe. O baie răcoritoare în mare presupune, mai întâi, lupta tălpilor cu nisipul fierbinte. Odată ajunşi în apă, canicula pare mai uşor de suportat.

Sfaturile medicilor, care în fiecare an interzic expunerea la soare între orele 11.00-17.00, nu sunt luate în seamă de turişti. Ieri, la orele amiezii, plaja din Mamaia era plină de doritori de bronz obţinut în ciuda riscurilor. Cei puţin mai precauţi făceau din când în când băi de umbră, aciuaţi pe lângă vreo umbrelă.

Pentru cei care nu vroiau să plece prea departe de apă, dar să fie feriţi şi de soare, unele baruri au pus la dispoziţie paturi de tip baldachin, amenajate pe plajă. Astfel, turiştii îşi puteau face somnul de după-amiază până se mai domolea canicula.

Beţi multe lichide

Metoda de hidratare preferată de cei mai mulţi turişti rămâne berea, pe care o pot găsi, cel mai ieftin, la 4 lei. Cei mai economi au cumpărat băutura de la supermaket la preţ mult mai mic, iar pe plajă o păstrează rece în lada frigorifică.

„Decât să dau de patru ori mai mult pe o bere la terasa, mai bine mi-o aduc de acasă, chiar dacă o car după mine. E la fel de rece“, spune Matei din Ploieşti. Şi sucurile la dozator sunt la mare căutare în această perioadă, în special de către femei şi copii. Sucurile la dozator, pe plajă, costă 2-3 lei pentru un pahar de 300 de mililitri.

Medicii recomandă, mai ales pe caniculă, hidratarea prin fructe, însă acestea costă la mare dublu faţă de piaţele din ţară. Piersicile se găsesc la 7 lei kilogramul, la fel şi nectarinele, iar strugurii depăşesc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 30 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°