Nu este vremea anecdotelor frivole pe seama unui sistem sanitar inuman. O mare tristeţe m-a încercat când am citit articolul domnului Andrei Pleşu, „Brancardierul român“ („Dilema veche“ din 12 iulie). Dacă autorul ar fi petrecut măcar o jumătate de oră la uşa secţiei de tratament ambulatoriu a Institutului Oncologic Bucureşti, cu siguranţă n-ar mai fi avut inspiraţia să scrie această glumiţă: în urma unui consult la un cardiolog, pentru că trebuia să stea nemişcat, a fost luat în braţe de un brancardier şi pus în patul de spital. Un pretext ca domnul Pleşu să mediteze pe seama condiţiei spitalului românesc.

La grozăviile şi umilinţele prin care trece zilnic pacientul român, „brancardierul lui Pleşu“ nu este doar o anecdotă indecentă, ci o cosmetizare scandaloasă a realităţilor din spitalele noastre. Chiar este indecent să scrii astfel de „mofturi” când oamenii mor cu zile în spitalele româneşti. Nu este vremea anecdotelor simpatice şi frivole pe seama unui sistem sanitar inuman. Dacă nu scria, filozof rămânea domnul Pleşu.

„Brancardierul domnului Pleşu“ îmi confirmă încă o dată cât de superficial este „intelectualul român“ (lideri de opinie, moralişti, aşa-numitele spirite mari ale naţiunii). Intelectualul român este pudibond, nu coboară în stradă să vadă cu ochii săi ce se întâmplă, să afle de la sursă ce spun oamenii, să cunoască realitatea (poftim, mare cuvânt, realitatea!) sau să protesteze, legându-se cu lanţuri de… acel ceva care umileşte, scandalizează sau distruge comunitatea. Priveşte (şi comentează) lumea din turnul său de fildeş.

De acolo poate să emită idei, în linişte, pentru că intelectualul român este un generator de idei, ce altceva se poate considera? (Hai să căutăm câte idei au furnizat intelectualii pentru societatea românească în ultimii 20 de ani!) Dacă ar coborî în stradă, ar trebui să pună osul la treab