Răzvan Exarhu: „Să nu ai un dosar de urmărire penală azi, e aproape ca şi cum nu ai fi avut sifilis la 1500”.
Înţeleptul Erasmus din Rotterdam, în 1519, scria că orice nobil care nu făcuse încă rost de un sifilis era considerat ignobilis et rusticans (ţărănoi şi ignorant), după cum se arată într- o carte excelentă - Bolile şi Istoria (Cartwright&Biddiss, Ed. ALL).
De la o vreme încoace, pare că mai toată lumea care contează în diverse registre ale puterii şi influenţei trebuie să-şi justifice pedigree-ul prin această tehnică aparent neplăcută. Dacă eşti important, dacă eşti o persoană, cum se zice, trebuie să fii urmărit penal, măcar un pic.
Probabil că unii nici nu vorbesc cu tine dacă nu au auzit la ştiri că dai cu subsemnatul şi că ai, deci, un certificat de origine controlată. Pentru aromele discrete, limba franceză foloseşte cuvântul soupçon - bănuială. Pentru usturoi, de exemplu, în anumite reţete, este recomandabilă expresia un soupçon d’ail - o bănuială, o suspiciune de usturoi. O boare de dosar penal, aşa, o irizare, o briză diafană, un alizeu răcoros, dau unica savoare a acestui ospăţ la care toţi cetăţenii sunt invitaţi să saliveze.
Asta nu poate avea decât efecte benefice asupra opiniei publice, asupra moralului naţional. În sensul că respectul şi admiraţia pentru infractori, pentru minciună şi alte delicatese populare are toate motivele să creşte, cum ar spune nişte indivizi absolut respectabili. Ce poate fi mai natural decât să crezi că e normal să ajungi să fii urmărit penal?! Asta datorită unei monstruoase conspiraţii, fireşte, după ce vezi zi de zi că oamenii pe care cetăţenii de rând contează atunci când îşi formulează speranţele, se ocupă de întreţinerea unui dialog constant cu procurorii.
După revoluţie, toată lumea îşi dorea obsesiv intrarea în normalitate (de parcă ştia cineva ce
