Oradea este unul dintre cele 11 orașe românești, unde există laboratoare de somnologie. Din păcate, bihorenii se adresează medicului pentru afecțiunile somnului, doar atunci când sunt grav bolnavi.
La laboratorul de somnologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea se efectuează lunar între șase și opt investigații. „Majoritatea celor care apelează la laborator au găsit informații despre afecțiunea lor în media sau pe internet și și-au recunoscut problema”, spune doctoral Lavinia Davidescu. 80% dintre cazurile investigate sunt diagnosticate cu afecțiuni ale somnului datorită problemelor respiratorii. „Pacientul este supus unei investigații, somnografie sau polisomnografie. Pe durata somnului I se măsoară frecvența respiratory, sforăitul, frecvența cardiac, saturația de oxigen, mișcorile toracelului și ale membrelor”, explică specialistul. Pe baza arhitecturii somnului obținută se recomandă tratamentul necesar sau pacientul este îndrumat spre alte specialități medicale. „20% dintre pacienți sunt nu disgnosticați cu afecțiuni respiratorii. Aceștia suferă de insomnia și sunt îndrumați spre psiholog”, precizează doctorul Davidescu.
Sforăitul
Cea mai severă afecțiune a somnului este sindromul de apnee obstructivă. Este frecventă la bărbați adulți, supraponderali, care au de obicei și afecțiuni cardiac sau metabolice. În timpul somnului acestora li se oprește respirația, riscând să moară sufocați. „Cinci apnei pe oră se încadrează în limitele normale. Din păcate, pacienții vin la noi cu forme foarte severe, când se înregistrează peste 30 de opriri ale respirației pe oră, în timpul somnului”, spune doctorul .
O altă afecțiune frecvent întâlnită în timpul somnului este sindromul de rezistență a căilor respiratorii, cunoscut popular ca sforăit, în timpul căruia se produc opriri minore ale respirații.
Soluții pentru ameliorarea somn