Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vreau sa-mi ajut sotul, depistat cu melanom malign"

Publicat in Formula AS, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

"Cum ma pot vindeca de hipotiroidie?"

Locuiesc in China, unde sunt casatorita, iar de ceva timp am inceput sa ma ingras nejustificat, imi cade parul, si cea mai mare problema este faptul ca menstruatia a inceput sa-mi vina dereglat, pana cand nu a mai venit deloc. Am fost la doctor si mi-au descoperit un chist. Dupa ce mi-au extirpat chistul, menstruatia tot nu mi-a venit si atunci mi-au prescris progesteron si estrogen, pe care le-am luat timp de 4 luni. Apoi a inceput sa-mi vina menstruatia, dar la fel de neregulat si foarte putin. Mi-au dat tratament traditional chinezesc, insa tot degeaba. Cu putin timp in urma, mi-am facut analiza TSH pentru a depista daca are sau nu legatura cu dereglarile din corpul meu. Rezultatul a fost: hipotiroidie. Mi s-a prescris Euthyrox 50, din care momentan iau cate 1/4. Rugamintea mea ar fi sa-mi spuneti daca pot sa iau in paralel si laptisor de matca. Mi-am procurat din tara laptisor de matca, branca-ursului, elixir din fructe de soc, mladite de zmeur (gemoderivat). Este suficient numai Euthyroxul? Am apelat la rubrica revistei dvs. pentru ca nu prea inteleg foarte clar ce-mi explica medicii de aici. Va rog mult sa-mi spuneti ce sa fac. Am deja 17 kg in plus, de care nu scap indiferent daca mananc sau nu. Menstruatia inca nu s-a normalizat... Va multumesc anticipat,

GABRIELA GAI - China

"Am un nodul intracavitar uterin"

Am 43 de ani si de curand mi s-a depistat un nodul intracavitar uterin de 20/25 mm. Momentan fac tratament cu Diphereline de 3,75 mg, care ar trebui sa ajute la micsorarea nodulului, dupa care sa se incerce operatia, care nu este sigur ca va reusi. In caz de nereusita va trebui extirpat uterul. Cu tot respectul pentru dragii cititori, rog din suflet, daca cineva ma poate ajuta cu un sfat (tratament naturist), sa nu intarzie cu raspunsul. Va multumesc!

VALERIA R. - Arad, te

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale în 2024, date actualizate: de unde poate veni surpriza

HotNews acum 36 minute
Satele, diaspora și cel mai tânăr segment de vârstă 18-24 de ani participă la vot într-un număr mai mare decât în 2024, arată datele oficiale, analizate de HotNews. Sunt mai multe voturi în rural decât în 2019, în timp ce urbanul a scăzut, conform

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 15 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum o ora
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum 37 minute
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum o ora
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum 28 minute
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°