Un preot s-a aruncat, ieri după-amiază, de la etajul şapte al unui bloc de pe Bulevardul Unirii, murind la spital. Gestul său rămâne deocamdată inexplicabil şi nimeni dintre apropiaţii săi nu poate înţelege decizia acestuia de a încheia socotelile cu viaţa. În urma sa au rămas un copil în vârstă de doi ani şi o soţie îndurerată, care încă nu poate accepta decizia soţului. „Bărbatul, M. Jianu, avea 33 de ani şi slujea la o biserică din comuna Şotânga, sat Teiş. Ieri după-amiază a ales să-şi pună capăt zilelor, fără ca apropiaţii acestuia să aibă vreo bănuială că preotul ar fi avut probleme atât de mari încât să ia o astfel de decizie“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, subinspector Ioana Preda. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenţe Târgovişte, dar a murit la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală. Corpul acestuia a fost depus la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei.
„Era abătut şi trist“
Ioana Preda a adăugat că soţia preotului le-a declarat poliţiştilor că nu ar fi avut probleme în căsnicie şi că în ultima vreme nu s-au certat şi că erau o familie normală. „Femeia nu poate înţelege de ce soţul său a ales să se sinucidă mai ales că era slujitorul Domnului, iar actul acestuia reprezintă un păcat grav“, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Nici vecinii care spun că preotul era un om deosebit nu îşi explică decizia acestuia de a-şi pune capăt zilelor.
„În ultimele săptămâni l-am văzut cam abătut şi trist, dar nu cunosc detalii cu privire la posibila supărare a bărbatului. Era un om de nota 10, se oprea de fiecare dată să stea de vorbă cu locatarii blocului pe care-i întâlnea şi părea să ducă o viaţă liniştită“, a spus un vecin care a dorit să-şi păstreze anonimatul.