În 1879, englezii treceau deja în nomenclatorul de meserii profesiunea de fotbalist. Peste 130 de ani, în România, locul e gol!!! Ar fi trebuit să se afle între ocupaţia băieţilor de la combinatele siderurgice şi cea a urmaşilor acarului Păun. Dar nu se află!
Vara anului 2000. O dată, de două ori, de trei ori! Ciocanul cade şi specialistul casei de licitaţi “Cristie’s” anunţă, sec: “Obiect adjudecat de domnul cu cartonaşul numărul 53 pentru 6.000 de pounds!” Privirile se întorc spre misteriosul gentleman cu papion care nu doreşte să-şi decline identitatea. Face, scurt, o reverenţă şi iese din sală în murmurele asistenţei. A luat medalia!
Tăietorul în piatră
1879. Băiatul cu mustăcioară tradiţională pentru acele vremuri a împlinit 22 de ani. A jucat fotbal la Patrick Thistle şi Glasgow Rangers, iar acum englezii au pus ochii pe el. Ajunge în Lancashire, la Darwen, o echipă mică, dar istorică. Patronul îl cheamă la el. “Fergie boy, uite cum stă treaba. Tu de meserie eşti pietrar, cioplitor. La noi, pe aici, stîncile sînt mai dure, e greu să le dobori cu dalta. Eşti băiat deştept şi pricepi repede, aşa am înţeles. Te vom plăti ca să joci fotbal. Pentru început, îţi dăm trei pounds pentru fiecare meci! E ok, Fergie boy?”. Suter nu ştie ce să zică. E luat prin surprindere. Adică va fi un fel de jucător profesionist? Adică va trăi numai din soccer? Adică atunci cînd lumea îl va întreba ce meserie are, va spune că e fotbalist? Atît?
Primul pe la casierie
Treaba rămîne bătută în cuie. Trei lire sterline meci de meci. Joacă bine. Din ce în ce mai bine. Ajunge la Blackburn. Aici i se propun 500 £ pe sezon, o sumă incredibilă pentru acea vreme. Încep zvonurile, lumea ia foc, în Anglia campionatul este încă la nivel de amatorism, clubul neagă, dar Fergie recunoaşte, voalat: “De fiecare dată cînd dădeam nas în nas cu trezorierul îl întrebam despre s
