Insula Santorini are un sol unic în lume. "Textura" pietrelor roşii, negre şi albe, trecute prin focul zeului Vulcan, atrage anual milioane de turişti. Este, de altfel, cea mai vizitată insulă din Mediterana şi, în ciuda faptului că pământul este sărac şi arid, santorinenii obişnuiesc să îşi trateze musafirii veniţi de peste mări şi ţări cu bucate neaoşe, ale căror savori le vor rămâne cu siguranţă multă vreme în memoria gustativă.
S-a spus, nu de puţine ori, că insula este o fărâmă din pierduta Atlantida. Nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm această ipoteză. Ştim însă că vechii santorineni (posibil să fie unii şi aceeaşi cu atlanţii) foloseau în mâncare şofranul. Şi asta pentru că pe una dintre frumoasele fresce descoperite în situl arheologic de la Akrotiri (în sud-vestul insulei) sunt reprezentaţi femei şi bărbaţi care culeg şofran (krókus, în limba greacă).
ROADELE PĂMÂNTULUI
Pentru că pe insulă plouă arareori, iar alte surse naturale de apă (izvoare) nu există deloc, plantele cultivate aici şi-au dezvoltat un tip de rădăcini subţiri şi foarte ramificate, care pornesc adânc, în solul pietros, în căutarea stropilor de apă din rouă ori din vechile ploi, pe care roca vulcanică îi protejează de căldura soarelui. Observăm asta în primul rând la viţa-de-vie, cultivată aici pe spaţii largi şi care, secole de-a rândul, a garantat prosperitatea localnicilor. Sunt apoi cele câteva legume, unele unice, precum vânăta... albă, altele aduse cu aproape două veacuri în urmă din Egipt şi aclimatizate, precum roşiile de tip "cherry" din Santorini (ale căror seminţe, aruncate într-un sol bogat şi umed, nu vor da niciodată roade atât de dulci şi de parfumate ca pe insula din sudul Mării Egee). Vom mai întâlni mazărea galbenă (fava) - căreia, atunci când se usucă, îi plezneşte pieliţa, rupându-se în două semisfere -, o varietate de varză,
