REUŞITĂ. Pe 25 iulie 1959, britanicii au lansat perna de aer cu motor. Sursa: Shutterstock

Introducerea pernei de aer ca mijloc de transport a fost un concept pe care şi l-au disputat mulţi oameni de ştiinţă. În 1976, de exemplu, suedezul Emanuel Swedenborg a creat primul concept de ambarcaţiune care poate trece peste un strat de presiune de aer.

Teoretic, ideea acestui tip de navă a fost a rusului Konstantin Eduardovich Tsiolkovski, în 1926. Sub supravegherea profesorului Levkov, sovieticii au testat cu succes prima pernă de aer între anii 1934 şi 1935.

Experimentul a fost făcut deasupra pământului, apei şi zăpezii. Cu toate acestea, cel care a dezvoltat cu adevărat acest concept este inginerul englez Christopher Cockerell.

Prima pernă a fost testată de mai multe ori în 1959 şi, apoi, pe 25 iulie a aceluiaşi an a reuşit să transporte şi un om.

Utilă în armată

Ambarcaţiunile mici, prototipurile create de el, cum ar fi SR. N6, au un motor împărţit printr-o cutie de viteze. La vehiculele cu mai multe motoare, de regulă un singur şofer manevrează ventilatorul şi poate înălţa vehiculul prin creşterea presiunii de aer sub navă. Această navă a fost alimentată de un singur motor.

Crockerell a reuşit să demonstreze că aparatul pe care l-a dezvoltat poate fi util în aramată. Pe aerodromul din Farnborough a arătat că invenţia sa poate transporta o încărcătură de până la 12 soldaţi, cu tot cu echipament, precum şi un pilot, copilot, toate acestea cu doar o uşoară reducere de altitudine şi înălţime proporţională cu încărcătura navei.

Călătoria cu perna

În anii ’60, compania aviatică britanică Saunders Roe a dezvoltat mai multe perne care ar fi putut transporta pasageri, inclusiv SR. N2, care a operat deasupra canalului Solent, în 1962.

Mai târziu au