Natasha Kampusch, tânăra austriacă răpită pe când avea opt ani şi sechestrată timp de alţi 10, se află din nou pe prima pagină a ziarelor din Austria. Acum în vârstă de 21 de ani, ea a cumpărat casa din Strasshof (sudul Austriei) în care a fost ţinută prizonieră de tehnicianul de telecomunicaţii Wolfgang Priklopil. Tânăra a mărturisit că are de gând să meargă în fostul loc de „detenţie“ la sfârşitul fiecărei săptămâni, pentru „a se relaxa“.
Temniţă transformată în casă de weekend
Unul dintre vecini a declarat pentru un cotidian local că a văzut-o pe Natasha intrând în pivniţa unde a fost sechestrată din martie 1998 şi până în august 2006, arătându-se uimit că ea are puterea să se reîntoarcă într-un loc unde a trăit un asemenea coşmar.
Psihologul Michael Thiel a explicat, însă, că gestul tinerei nu este atât de neobişnuit, pentru ea reprezentând o modalitate de a depăşi trauma trăită în acea casă. „Natasha încearcă să-şi lase trecutul la spate, împăcându-se cu acesta“, susţine Thiel.
La 23 august 2006 (pe atunci), adolescenta ajunsă la 18 ani a reuşit să fugă din pivniţa de cinci metri pătraţi, unde fusese sechestrată.
La doar câteva ore de la dispariţia tinerei, Wolfgang Priklopil, care atunci avea 46 de ani, şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se în faţa unui tren. Acum trei zile, cotidianul austriac „Oesterreich“ a relatat că Natasha ar fi cumpărat şi fosta maşină a lui Priklopil, un BMW 850, cu care acesta a dus-o în câteva excursii, pe parcursul anilor de „prizonierat“.