Cred cu tărie că într-o căsnicie nu trebuie să porneşti de la ideea că vrei sau trebuie să-l schimbi, musai, pe cel de lângă tine. Când îl alegi, alege-l în aşa fel încât să-ţi placă tot ceea ce reprezintă el, până şi defectele lui să ţi se pară drăgălaşe. Sau, măcar, să nu te scoată prea tare din sărite! Dacă spui „Da!” în faţa omului cu cocarda tricoloră, n-o spune în ideea că de mâine vei începe să trudeşti pe ogorul transformării jumătăţii tale în ceea ce ai vrea tu să fie ea. O vei neferici din cale-afară, îi vei transforma viaţa în iad, iar tu, la rându-ţi, vei fi nefericit...
Căci eşecul demersului tău nu va întârzia să apară... Mai ales, după o anumită vârstă, oamenii se schimbă foarte greu. Bizuie-te pe faptul că, dacă te iubeşte, omul de lângă tine va face el însuşi, cu de la sine putere, mici schimbări în comportamentul său, pentru a te vedea mulţumit, modelându-se în aşa fel încât să răspundă dorinţelor tale, sub nicio formă impuse, ci iscusit sugerate...
Nu o dată mi-am făcut cruce când Anca, vecina mamei mele, abia căsătorită, îmi povestea cum se căzneşte să-l facă pe Andrei – proaspăta sa „proprietate„ – să dea jos 30 de kilograme, să se lase de fumat, să nu mai fie obsedat de rebusuri, să renunţe la hainele sport, să se tundă, să devină vegetarian, să nu mai râdă atât de zgomotos, să mai pună mâna şi pe cărţi serioase şi să nu mai clipească atât de des... „De ce naiba te-ai căsătorit cu el, dacă are atâtea cusururi?” – am îndrăznit eu o întrebare. „Păi, împlinisem deja 40 de ani, mai aveam de ales?” – mi-a replicat vecina filiformă. L-am compătimit în gând pe Andrei, nedându-le celor doi prea mulţi ani de linişte conjugală.
Nu m-am putut opri să nu-mi amintesc cum Victor al meu, care până să mă cunoască nu spălase în viaţa lui o farfurie, este acum principalul spălător de vase al familiei! L-a obligat cineva
