Pădurea Trivale este locul preferat de către piteştenii de toate vârstele. Pentru o plimbare de duminică şi puţină reşaxare în mijlocul naturii , oamenii aleg acest loc.
Cei care caută cel mai mult liniştea acestei zone sunt perechile de îndrăgostiţi.Aproape că nu există loc mai cunoscut acestora decât Pădurea Trivale. „Noi aici am venit prima oară când am ieşit la plimbare împreună, acum trei ani. Acum suntem căsătoriţi şi venim aici pentru că avem multe amintiri frumoase legate de acest loc“, mărturiseşte Narcisa, care a venit la plimbare prin Trivale împreună cu soţul ei, Vlad. O altă pereche, trecută de prima tinereţe, Ioana cu George, vine să se relaxeze la pădure în fiecare duminică. „Noi suntem de o viaţă în Piteşti şi venim în fiecare duminică la mănăstire, la slujbă, apoi, plecăm să ne plimbăm puţin. E cel mai frumos loc din oraş“, spune George.
Mici şi bere
În Trivale există şi câteva terase, unde piteştenii pot merge şi savura un mic şi o bere. Cel mai cunoscut loc este „La grotă“, unde oamenii vin de ani buni să mănânce câte ceva după ce şi-au încheiat plimbarea. „Cum să nu vii, când miroase a mici de la capătul pădurii“, spune Ionuţ Dănescu, de 22 de ani, îndreptându-se exact spre locul de unde vine mirosul de mici.
De curând, şi-au făcut apariţia şi câţiva comercianţi stradali care vând dulciuri, popcorn, seminţe sau jucării. „Era mai frumos când nu era atâta nebunie aici, acum prea s-au înşirat toţi cu tarabele şi nu mai e Trivalea ce era odată!“, spune melancolică Cezara, o pensionară în vârstă de 63 de ani, din Piteşti.
Tranşee în pădure
Din cauza lucrărilor desfăşurate în ultimul timp, unele alei au fost distruse, în special cea de pe axul central şi, până acum, nu au fost refăcute. „E păcat că arată aşa, dar asta este. Şi aşa nu ar trebui să intre nimeni cu maşina pe aici. Numai că mai sunt copii cu bicicleta şi