Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: CFR Cluj a câştigat Supercupa României, la penalty-uri!

Publicat in Adevarul, duminică 26 iulie 2009 · ·

Primul meci oficial de fotbal din acest sezon, Supercupa României, a avut duminică-seară, pe stadionul Giuleşti, cu începere de la ora 21.00. Faţă în faţă s-au aflat campioana ţării, Unirea Urziceni, şi deţinătoarea Cupei, CFR Cluj. Ardelenii s-au impus după penalty-uri, cu scorul de 4-3 (1-1, 1-0).

Pentru acest joc interesul publicului a fost foarte scăzut, spectatorii nedorind, parcă, să vină la stadion. Până aseară, se vânduseră numai 45 de bilete, alte 400 de tichete au fost solicitate de clujeni în timp ce fanii Unirii au ajuns cu câteva minute înainte de fluierul de început, la stadion.

Până la urmă, în tribunele stadionului Giuleşti au fost aproximativ 2.500 de spectatori, care au asistat la un meci spectaculos ăn anumite momente. Ambele echipe au arătat că mai au de lucrat la tehnică, jucătorii fiind, încă, în perioada de acumulare. Arbitrul întâlnirii, Georgian Ionescu, a acordat 12 cartonaşe galbene şi unul roşu, Deac fiind eliminat cu cinci minute înainte de final.

Iată filmul meciului:

CFR Cluj este deţinătoarea Supercupei României după reuşita lui Cadu! Formaţia ardeleană a câştigat, la penalty-uri, cu scorul de 3-2. Scorul final a fost de 4-3 pentru CFR!

Gooooolllllllll Unirea! 2-2! Cadu are şansa să închidă meciul de duminică-seară!

Gooooolllllllll CFR Cluj! 2-1 pentru ardeleni prin reuşita lui Dani. Vine Bordeanu pentru U(nirea.

Gooooolllllllll Unirea! Bilaşco egalează la 1-1! Alcantara şi Bilaşco au reuşit să marcheze până acum!

Ratare! Grigore apără a doua lovitură de departajare. Scorul rămâne tot 1-0 pentru CFR!

Incredibil!!!!!! O nouă ratare a Urziceniului! Frunză trage deplorabil, cu piciorul stâng, peste poartă.

Ratare! Cătălin Grigore este imperial şi menţine uniorea în cărţi! CFR conduce cu 1-0. Frunză vine la 11 metri.

Ratare! Raul Rusescu trage slab, cu mult peste poarta apăra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°