Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spiru Haret acuză Guvernul de încălcarea dreptului la autonomie universitară

Publicat in Adevarul, duminică 26 iulie 2009 ·

Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret susţin în acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti că Guvernul le-a încălcat dreptul la proprietate şi dreptul la autonomie universitară, informează NewsIn. Citiţi şi:

Bucureşti: Lista universităţilor cu programe de studii neacreditate

Neamţ: Pietrenii ocolesc „Spiru Haret“

Ministrul Ecaterina Andronescu acuzată de Spiru că a stricat imaginea universităţii

Reşiţa:Absolvenţii Universităţii ” Spiru Haret” nu -şi pot afla notele la examenul de titularizare

Andronescu: Haosul din cataloagele de la "Spiru Haret", o problemă "dirijată"

Preşedintele Senatului: Acest Caritas al diplomelor trebuie să înceteze dar studenţii nu trebuie penalizaţi

Cluj: Absolvenţii de la Spiru Haret, daţi afară de la examene

Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret au cerut suspendarea executării hotărârii guvernamentale care le interzice organizarea exemenului de admitere pentru 2009-2010, pe motiv că "se încalcă principiul constituţional al autonomiei universitare şi dreptul fundamental al oricărei persoane la respectarea proprietăţii private", potrivit acţiunii depuse în instanţă.

Mai mult, în acţiune se precizează că, prin aceeaşi hotărâre de guvern, se încalcă drepturile obţinute în urma acreditării Spiru Haret ca universitate particulară. În urma acreditării prin Legea 443/2002, universitatea are dreptul să stabilească organizarea "fiecărui ciclu universitar de zi, seral, cu frecvenţă redusă sau la distanţă".

Prin urmare, reprezentanţii instituţiei consideră că Guvernul încalcă atât Legea 443/2002, cât şi Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, "printr-un act administrativ cu o forţă juridică inferioară". Potrivit acţiunii, statul încalcă obligaţia de a se abţine de la orice act care poate duce la pierderea proprietăţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum 7 ore
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Dominic Fritz și-a anunțat colegii că va candida pentru șefia USR: „Nu voi fi un președinte mereu convenabil” / El propune ca USR să devină un partid de centru

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al USR și primarul Timișoarei Dominic Fritz și-a anunțat luni seara, pe grupurile interne ale partidului, candidatura la șefia formațiunii politice. Într-un mesaj care se întinde pe aproape două pagini, obținut de HotNews, el

Premierul Donald Tusk va cere un vot de încredere în Seimul polonez. Decizie luată după înfrângerea suferită de candidatul coaliției la prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică, relatează AFP şi Reu

Marius Tucă Show începe marți, 3 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Novak Djokovici a obţinut victoria cu numărul 100 la Roland Garros / S-a calificat în sferturi la Openul Franţei pentru a 19-a oară

G4Media acum 8 ore
Sârbul Novak Djokovici, cap de serie 6, a reuşit, luni, victoria cu numărul 100 la Roland Garros, după ce a trecut de britanicul Cameron Norrie, locul 81 mondial, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Când vor fi virate alocațiile, indemnizațiile și pensiile în luna iunie? Calendarul plății drepturilor sociale

Mediafax acum 11 ore
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii. „

Trump este pregătit să se întâlnească cu Zelenski și Putin, dacă aceștia vin la masa negocierilor

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump rămâne „pregătit” să se întâlnească în Turcia cu omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, a declarat luni purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP. Președintele Trump „a

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

VIDEO Activiştii Greenpeace au furat statuia de ceară a lui Emmanuel Macron din Muzeul Grévin şi au depus-o în faţa Ambasadei Rusiei

HotNews acum 10 ore
Statuia de ceară a lui Emmanuel Macron a fost furată luni, în cursul dimineţii, de la Muzeul Grévin din Paris, de către activişti Greenpeace care au depus-o apoi în faţa Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de legăturile economice ale Franţei c

Vremea

București
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/28°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

17°/29°