Participanţii la cea de a IX-a ediţie a Festivalului Clătitelor, organizat sâmbătă şi duminică, în staţiunea Moneasa din judeţul Arad, au preparat peste 20.000 de clătite, stabilind un nou record al festivalului. Ediţia din acest an s-a desfăşurat sub sloganul „Clătite încâlcite“.
„Am reuşit să stabilim un nou record. Dacă anul trecut am făcut 16.000 de clătite, anul acesta am preparat peste 20.000 de clătite cu diferite umpluturi“, a declarat, duminică, Zoltan Lovas, directorul Festivalului Clătitelor, organizat la Moneasa.
Una dintre atracţiile festivalului a fost „Crosul montan al clătitelor“, la care au putut participa turiştii, indiferent de vârstă.
Aceştia au avut de alergat o anumită distanţă, pe munte, iar la final au fost răsplătiţi cu câte o clătită.
La ora 17.00, Benone Sinulescu este aşteptat să susţină un recital.