Exponentul noii generaţii de politicieni de la Chişinău, liberal-democratul Vlad Filat a împlinit recent 40 de ani, vârstă la care poate aspira deja la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
Exponentul noii generaţii de politicieni de la Chişinău, liberal-democratul Vlad Filat a împlinit recent 40 de ani, vârstă la care poate aspira deja la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, transmite corespondentul RFI la Chişinău, Ilona Spătaru.
Şcolit în România, la Facultatea de Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Filat iniţiază şi conduce mai multe afaceri peste Prut după terminarea studiilor.
Revine la Chişinău în anul 1998, când este numit director al Departamentului de Privatizare în Guvernul Ciubuc 2.
La scurt timp devine ministru de stat în Guvernul Sturza. Înainte de a-şi crea propriul partid, vreme de opt ani, Filat a fost vicepreşedinte al Partidului Democrat, condus de Dumitru Diacov.
În martie 2005 obţine şi un mandat parlamentar cu PDM. Peste doi ani se retrage insă pentru a rămâne deputat neafiliat, iar în decembrie 2007 îşi face propriul partid, PLDM.
La nici doi ani de la înfiinţare, pe 5 aprilie 2009, partidul condus de Filat obţine la alegeri 15 mandate parlamentare din totalul de 101.
Comentatorii susţin că succesul PLDM se datorează lipsei de alternativă politică, echipei cu viziuni noi, dar şi investiţiilor masive în campanie.
Imaginea de întreprinzător prosper şi contactele sale cu mediul de afaceri i-au dat şi mari bătăi de cap politicianului Filat.
Autorităţile comuniste i-au intentat câteva dosare penale. Vinovăţia acestuia nu a fost însă demonstrată.
Conform sondajelor de opinie, PLDM se numără printre partidele politice cu potenţial parlamentar la alegerile din 29 iulie.
Votanţii PLDM sunt cu viziuni de centru-dreapta, pro-europene, oameni care-şi doresc întărir