Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Lacul secat din Parcul Rozelor va fi reamenajat (VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 27 iulie 2009 ·

Viceprimarul Laszlo Attila a precizat că molozul depozitat în lacul din Parcul Rozelor va fi îndepărtat cel mai târziu anul viitor, odată cu finalizarea lucrărilor de amenajare a Canalului Morii.

„Acel lac va trebui repus în funcţiune, odată cu terminarea lucrărilor de reabilitare a Canalului Morii. Lacul se golea în fiecare seară, iar apa ajungea în Canalul Morii”, a explicat viceprimarul Laszlo Attila. Conform acestuia, în cursul anului viitor va începe reamenajarea lacului.

CITEŞTE AICI TOTUL DESPRE DISPARIŢIA LACULUI DIN PARCUL ROZELOR

Lacul din Parcul Rozelor a fost înlocuit, recent, cu mormane de moloz. Reprezentanţii administratorilor bazei de agrement aruncă vina pe cei ai Primăriei Cluj-Napoca, care ar fi decis să sece lacul. “Lacul aparţine primăriei. Ei au decis ca acesta să fie secat, motivând că este un focar de infecţie”, a explicat Ciprian Oltean, administratorul bazei din Parcul Rozelor.

Garda de Mediu a anunţat că va efectua un control în zonă, pentru a analiza situaţia. „Vom trimite o echipă pentru a face verificări acolo. În urma celor constatate, vom decide ce măsuri vom lua”, a precizat Mihaela Rozor, şeful Gărzii Regionale de Mediu Cluj.

VEZI AICI CUM ARĂTA LACUL ÎN 2006 ŞI CUM ARATĂ ACUM

Parcul Rozelor a fost cedat de Primăria Cluj-Napoca societăţii Tehnofrig, în baza unui contract de asociere pe 20 de ani, semnat în anul 2007, după ce compania administra baza de agrement încă din anii ’80. În momentul în care au solicitat asocierea, cei de la Tehnofrig s-au obligat să extindă baza de agrement, să construiască o sală de sport şi terenuri de tenis, investiţia ridicându-se la aproxiamtiv 400.000 de euro. În aceeaşi propunere, reprezentanţii Tehnofrig au propus ca lacul să fie asanat, dar administraţia locală a solicitat ca acesta să fie reamenajat şi întreţinut, în loc să fie secat.

VEZI AICI VIDEO CU MORM

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°