Amenajarea şi îngrijirea spaţiilor verzi în Alba Iulia a costat bugetul local aproape 300.000 lei, în prima aparte a anului 2009. Valoarea totală alocată pentru tot anul este mai mult decât dublă. „La momentul de faţă valoarea totală a investiţiilor exectutate se ridică la suma de 288.925 lei, iar valoarea totală a proiectului pentru tot anul 2009 este de aproximativ 700.000 lei”, a declarat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.
Zonele verzi din Alba Iulia sunt delimitate în patru mari loturi. Primul lot este cuprins între bulevardul Revoluţiei, strada Macului, strada Gladiolelor, bulevardul Transilvaniei, strada Vasile Goldiş şi strada Cloşca.
De la începutul anului şi până acum în acesată zonă s-a investit în spaţiile verzi peste 55.000 lei pentru plantele ornamentale, gazon şi pământ. Arbuştii de talie mică, gazonul şi plantele decorative din zona bulevardului Transilvaniei, strada Mircea Eliade şi bulevardul „1 Decembrie 1919” au costat aproape 160.000 lei.
Costurile cu spaţiile verzi cuprinse între strada Cloşca, Avântului, Vânătorilor şi bulevardul Revoluţiei se ridică la 10.500 lei, iar cele făcute pentru zona dintre strada Detunata, Vânătorilor, Calea Moţilor, bulevardul Revoluţiei şi Avântului ajung la 64.000 lei.
„Licitaţia electronică pentru supravegherea şi întreţinerea spaţiilor verzi a fost cîştigată în Alba Iulia de firma Toskana Garten. Societatea se va ocupa de această activitate pe parcursul întregului an”, a spus Mihai Coşer.
Întreţinerea şi udatul plantelor sunt realizate de angajaţii Toskana Garten şi cei ai societăţii Salprest SRL Alba Iulia. Costurile sunt incluse în valoare totală a investiţiei.