Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Cluj a castigat primul trofeu al sezonului

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 27 iulie 2009 ·

CFR Cluj a castigat primul trofeu al sezonului • CFR Cluj a castigat Supercupa Romaniei, invingand pe Unirea Urziceni cu scorul de 4-3 (1-1 dupa timpul regulamentar), dupa executarea loviturilor de departajare

Primul trofeu din sezonul 2009-2010 merge la Cluj. CFR a castigat Supercupa Romaniei, dupa ce a invins campioana Romaniei, Unirea Urziceni, cu scorul de 4-3, dupa executarea loviturilor de departajare. La finalul timpului regulamentar, scorul era egal, 1-1, iar castigatoarea Supercupei avea sa fie decisa la loteria penaltiurilor. In timpul regulamentar, cei care au deschis scorul au fost clujenii. In minutul 42, CFR a inscris primul gol al sezonului, prin Cadu, care a trimis balonul in plasa dupa un corner executat de Mara, balonul fiind deviat si de Bordeanu. Peste noua minute, Frunza a inscris un gol superb, executand perfect, la vinclu, o lovitura libera de la 22 de metri. Pana la finalul meciului, cele doua formatii s-au inchis reciproc, astfel ca ocaziile cu adevarat periculoase au intarziat sa apara. Pe fondul unui joc inchis, in minutul 84, Y. Kone a trimis spectaculos in bara, dupa o pasa de la Dubarbier. In aceste conditii, partida a intrat in prelungiri, in care nu s-a mai consemnat nimic special. Poate doar golul inscris de Raul Rusescu in minutul 117, dar anulat corect pe motiv de off-side, la semnalizarea asistentului Aurel Onita. Astfel, primul trofeu al sezonului avea sa fie adjudecat dupa executarea loviturilor de departajare. Ialomitenii au ratat primele 3 lovituri de la 11 metri, prin Paduretu (sut parat de Nuno Claro), Rusescu si Frunza (suturi peste poarta), astfel ca degeaba au mai inscris Bilasco si Bordeanu. Interesant este ca si de partea cealalta, Dubarbier si Culio au ratat doua lovituri de departajare, dar CFR a castigat pana la urma cu 4-3, pentru ca Alcantara, Dani si Cadu au fost mult mai exacti de la punctual c

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 54 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 37 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 30 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 35 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°