La 11 iulie, presa centrală de la Bucureşti anunţa că Juan Carlos Azcue Ibanes, redactor-şef al cotidianului spaniol ABC, fusese primit de Nicolae Ceauşescu. După două săptămâni, la 26 iulie, cotidianul România liberă publica interviul acordat de şeful statului român jurnalistului spaniol.
Motivele decalajului ţineau de logica regimului şi de regulile gazetăriei de atunci şi sunt lămurite parţial de documentele Secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central. Acestea permit recompunerea paşilor urmaţi de ziariştii din alte ţări interesaţi să discute cu Nicolae Ceauşescu.
În ultimul an al regimului comunist, şedinţele Comitetului Politic Executiv durau mai puţin de jumătate de ceas. "Problemele" erau "trecute în revistă", întâlnirile erau pe "repede-nainte", despre dezbateri şi schimburi de păreri nici nu se mai punea problema. Nici colaboratorii apropiaţi nu puteau năzui să-i reţină atenţia lui Ceauşescu mai mult de câteva clipe. Iar unui gazetar român nici nu-i trecea prin minte să se afle faţă-n faţă cu secretarul genaral al partidului. Ceauşescu nu dădea interviuri jurnaliştilor români. Primea, în schimb, gazetari străini, iar rezultatul discuţiilor era preluat de ziarele româneşti. Cu unii dintre jurnalişti se întreţinea cu orele. Nu obosea niciodată să vorbească despre "cauza socialismului", au povestit aceştia ulterior. La capătul unei asemenea excursii, doi jurnalişti de la revista Newsweek Internaţional spuneau în titlul reportajului publicat în 1989 că s-au întors din "Regatul ultimului stalinist".
În cursul anului 1989, Nicolae Ceauşescu a primit mai mulţi jurnalişti străini. Cel mai probabil, ziaristul interesat de o întâlnire cu şeful statului adresa o cerere Ambasadei României din ţara unde se afla publicaţia. Diplomaţii o transmiteau mai departe centralei Ministerului de Externe de la Bucureşti. De
