Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ben Bernanke se teme de o a două criză financiară mondială

Publicat in Adevarul, luni 27 iulie 2009 ·

Preşedintele Rezerveri Federale le-a vorbit americanilor despre criza financiară, susţinând acţiunile agresive care pot opri colapsul economic. Preşedintele Rezerveri Federale, Ben Bernanke, a declarat că a pus la cale acţiuniile controversate ale băncii centrale din ultimul an fiindcă "nu aveam de gand sa fiu eu preşedintele care a condus in timpul celei de-a doua Mari Crize de după cea din 1929". Bernanke a răspuns într-un interviu televizat întrebărilor puse de cetăţenii din Kansas City care l-au acuzat pe el şi pe alţi oficiali guvernamentali că au ajutat mai degrabă instituţiile financiare puternice înaintea afacerilor mici şi americanilor de rând.

"De ce nu putem sa lăsam granzii financiari să stea puţin de-o parte şi să le facem loc afacerilor mici" , a întrebat Janelle Suje, o mamă din Kansas City. Răspunsul lui Bernanke a fost prompt: "nu am intervenit pentru a ajuta firmele mari" , explicaţia venind apoi într-un discurs ţinut de Presedintele Rezervei Federale despre căderea intregii economii atunci când firmele mari se prăbuşesc, Bernanke recurgând la comparaţia "când elefantul cade, toată iarba din jurul lui se culcă la pământ" . Bernanke s-a declarat dezgustat de circumstanţele care l-au obligat să salveze doar câteva firme puternice.

Forumul de duminică i-a oferit posibilitatea fostului profesor de economie de la Princeton sa vorbească mulţimii, nu doar congresmenilor şi economiştilor specializaţi. Cu doar şase luni rămase din acest mandat, Bernanke va afla în lunile următoare dacă preşedintele Barack Obama ii va oferi un nou mandat de patru ani sau îl va înlocui.

Unul dintre oamenii aflaţi în sală, David Huston, proprietar al unei mici afaceri, i-a spus Preşedintelui Rezervei Federale că se simte frustrat să vadă cum miliarde de dolari sunt trimise către firmele mari, numind soluţia guvernului "prea mare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 39 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Meteo. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în patru județe

Mediafax acum 31 minute
„Duminică, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime de 19…20 de grade. Indicele temperatură-ume

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 3 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°