Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden în Ucraina a dat noi speranţe pentru aderarea acestei ţări la NATO. Va schimba aceasta şi atitudinea Kievului faţă de Bucureşti?
Pentru a adera la NATO şi la UE, Ucraina are nevoie nu numai de sprijinul SUA şi al altor state occidentale, ci şi de stabilirea unor relaţii bune cu statele vecine şi de o serie de reforme pe plan intern.
Temerile autorităţilor ucrainene faţă de vecinii din Est şi Vest au fost exprimate de ex-ministrul ucrainean al Apărării Iuri Eihanurov, care a afirmat că principalii adversari ai Ucrainei sunt Rusia şi România.
Paradoxal, dar nici statutul de membru al UE şi nici cel de stat care face parte din NATO nu sporesc credibilitatea României la Kiev.
Mai mult, Bucureştiul este pus pe picior de egalitate cu Rusia agresivă şi pe alocuri revanşardă, care a împiedicat acordarea Planului de pregătire pentru aderarea Ucrainei la NATO, a provocat două crize energetice majore şi promovează activ ideea nesustenabilităţii statalităţii ucrainene.
Dacă analizăm esenţa acestei corelaţii, putem identifica unele puncte comune în abordarea ucraineană vizavi de România şi Rusia: transpunerea paradigmelor istorico-geografice interbelice asupra realităţii teritoriale actuale; competiţia pentru întâietate la Marea Neagră; problema minorităţilor naţionale şi cea a încurajării/consolidării unor etnii noi („problema rusinilor”).
Diferenţa crucială între Rusia şi România constă în faptul că demersurile părţii române legate de Canalul Bîstroe, demarcarea zonei economice la Marea Neagră sau problema insulei Şerpilor etc., au o motivaţie şi un fundament legal-juridic acceptat şi inspirat din normele internaţionale.
Spre deosebire de Moscova, Bucureştiul reprezintă un liant important pentru integrarea europeană a Ucrainei, deoarece coordonează şi ofe
