„Mişcarea de reciclare“ a poposit sâmbătă la Craiova. Ritmurile muzicale, cursurile de reciclare şi concursurile au fost ingredientele unei zile „verzi“.
Încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, cortul „Mişcării de reciclare“ a fost instalat pe velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“. Era ora la care informaţiile despre reciclare trebuia să ajungă la cei care au împărţit mai târziu vestea sosirii în urbe a oamenilor „verzi“. Înarmaţi cu câte un măr verde şi un rucsac purtând însemnele „Mişcării de reciclare“, voluntarii pe role şi-au luat angajamentul să dea sfoară în ţară despre marele eveniment. Şi pentru ca atmosfera să fie perfectă, la orele amiezii, maeştrii ritmurilor ameţitoare de la Drum Cafe au poposit în Piaţa „Mihai Viteazul“. Cu tobele atârnate de gât şi însoţiţi de voluntari, care între timp luaseră o scurtă lecţie de mânuire a instrumentelor, au plecat să facă auzit mesajul lor şi al „Mişcării“.
Chiar dacă o mică stângăcie a unui voluntar, care, vizibil emoţionat, a scăpat toba, a stricat un pic momentul ritmurilor ameţitoare, după o scurtă încălzire, totul a mers şnur, iar puţinii trecători aflaţi pe Calea Unirii la ceasul amiezii le-au apreciat efortul. Broşurile pe care le-au primit i-au lămurit cu privire la evenimentul ce era anunţat în acest mod inedit. Formaţii „verzi“ - Bere gratis şi Direcţia 5 - şi concursuri deosebite au venit să-i atragă în cursa „Mişcării de reciclare“.
Distracţia s-a mutat pe velodrom
Trupeţii „Mişcării“ nu s-au odihnit între misiunile de informare asupra acţiunii de reciclare, ci au admirat şi au dat o mână de ajutor la realizarea unor elemente decorative realizate din materiale reciclabile. În cortul din Parcul „Romanescu“, de pe velodrom, becurile arse nu au fost aruncate la gunoi, ci transformate graţie talentului prichindeilor craioveni în obiecte menite să dea altă imag