„Câinii” au, în sfârşit, un antrenor oficial. Contractul cu Bonetti a fost înregistrat la FRF, iar „Puriul” se întoarce în ţară zilele acestea pentru a regla conturile cu roş-albii. Dacă până acum în acte Mircea Rednic era tehnicianul lui Dinamo, acum italianul i-a luat locul. Oficialii din „Ştefan cel Mare” au înregistrat contractul cu Bonetti la FRF, însă mai lipseşte o înştiinţare de la Juve Stabia, fosta sa echipă, prin care să se demonstreze că antrenorul nu are datorii faţă de club.
După ce şi această ultimă formalitate va fi rezolvată, atunci contractul său va fi avizat de Comisia Tehnică a FRF şi astfel va putea conduce meciurile din Liga I.
Rednic va discuta cu badea săptămâna aceasta
Între timp, situaţia „Puriului” nu e tocmai roz. Rednic nu şi-a primit salariul pe ultimele două luni, adică 40.000 de euro, şi se află în litigiu cu roş-albii.
Mircea Rednic
„Cei de la Dinamo au înregistrat contractul lui Bonetti, dar cu Rednic se află în litigiu. Însă sunt două chestiuni separate, pentru că Rednic se poate judeca cu ei mult timp şi o echipă nu poate să rămână fără antrenor până când celălalt îşi rezolvă situaţia”, a declarat directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu.